Politica de rambursare
Mulțumirea ta contează
La bee. YOU ne dorim să fii pe deplin mulțumit de piesele comandate. Dacă din orice motiv nu ești, ne poți contacta la comenzi@beeyou.ro și găsim împreună o soluție.
Dreptul legal de retragere (14 zile)
Conform OUG nr. 34/2014, ai dreptul să te retragi din contract în termen de 14 zile calendaristice de la data la care intri în posesia produselor, fără a fi nevoit să justifici decizia.
Garanția noastră extinsă (30 de zile)
Suplimentar față de dreptul legal, îți oferim voluntar un termen extins de 30 de zile de la primirea comenzii pentru a solicita returul, dacă nu ești mulțumit de produs.
Cum soliciți returul
Trimite o cerere la comenzi@beeyou.ro, menționând numărul comenzii. Vei primi confirmarea și detaliile aferente. Produsele trebuie returnate în stare corespunzătoare și complete, împreună cu ambalajul și etichetele intacte.
Costul transportului de retur
Dacă returnezi produsul pentru că te-ai răzgândit (exercitarea dreptului de retragere), costul transportului tur + retur este suportat de tine, clientul.
Costul transportului este suportat de bee. YOU doar atunci când problema ține de noi — de exemplu: produs cu defect de fabricație, produs greșit livrat sau orice altă eroare a vânzătorului. În aceste situații, produsul este tratat conform garanției legale de conformitate (OUG nr. 140/2021), iar costurile de returnare le suportăm integral noi.
Rambursarea
După ce primim produsul returnat și verificăm starea acestuia, îți rambursăm:
- în cazul retragerii (răzgândire): contravaloarea produselor.
- în cazul produsului neconform/defect: integral, inclusiv costurile de transport aferente.
Rambursarea se efectuează folosind aceeași metodă de plată ca la comanda inițială, în maximum 14 zile de la data la care ne-ai înștiințat despre decizia de retragere. Putem reține rambursarea până la primirea produsului returnat sau până la dovada expedierii acestuia, oricare survine prima.
Putem reduce suma rambursată proporțional cu eventuala diminuare a valorii produsului, dacă aceasta rezultă din manipularea lui într-un mod care depășește ceea ce este necesar pentru a-i stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare.
Timpul necesar băncii sau emitentului cardului pentru procesarea plății poate adăuga câteva zile lucrătoare până la apariția sumei în contul tău.
Soluționarea litigiilor
Pentru orice reclamație, ne poți contacta la comenzi@beeyou.ro și vom încerca să rezolvăm situația cât mai rapid. De asemenea, te poți adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) – www.anpc.ro.